În data de 25.04.2014, "fă" Ponta și Dragnea au fost "tămăduiți" la Nucet de osanalele unei mulțimi adunate ca în "epoca de aur" a comunismului. Doar câteva ore mai târziu, capii mafiei PSD, au fost "blagosloviți" de o mână de oameni neorganizați, dar mânați de conștiință.
După ce am depus niște documente la Judecărorie, în drum spre "biroul" în aer liber din fața Prefecturii, am oprit la "Barcelona" să beau o cola. La vreo zece minute a intrat juniorul Nicolicea și tac-su care, după ce au oprit la masa la care mă aflam și am refuzat să dau mâna ori să vorbesc cu ei, au plecat cu coada între picioare și "parcat" în separeu. Cand am plecat, chiar în fața intrării, am dat nas în nas cu dom' Preș de la comisia ilegală "Nana", Eugen Nicolicea. Iată monologul ministrului Nicolicea în timp ce a întins mâna: "Ooo! Vă salut maestre! Ce faceți?" Olteanu l-a privit în ochi pentru câteva clipe și trecut mai departe, lăsându-l cu mana întinsă... exact ca și pe Șerban Nicolae cu o săptămana mai devreme. Întrucât am constatat că majoritatea politicienilor fac carieră, cu mâna întinsă... ca pomanagii, uitând de menirea lor și interesele cetățenilor, am considerat că trebuie să existe și un leac, așa că am produs "antidotul Olteanu".
P.S.
Slugile PSD-ului, deghizate în reporteri, marș de pe blogul meu!
Junior Alin știu că ești stresat... dar poate înveți că atunci când politicienii "exploatează" pentru profit personal "o mină de aur" de interes național, întreținută doar de constiință și cu finanțare proprie, există pericolul de a se surpa și lăsa "profitorii" cu mâna goală sau chiar... încarcerați. Tinere, dacă vrei să faci politică, nu plagia fosile comuniste, fă politică adevărată, reprezintă interesele cetățenilor... fiindcă asta este o datorie de onoare!
Se pare că mașinăria securisto-comunistă a mafiei PSD funcționează. Astfel la Drobeta, din patru televiziuni locale, doar Televiziunea Severin a difuzat două știri legate de protest, iar din cele naționale numai B1 și Realitatea. În schimb au difuzat neîncetat dezgustătoarele osanale ridicate "conducătorului iubit" la Nucet, undeva pe langă Târgoviște...
În schimb gazetarii și internetul și-au făcut datoria din plin. Iată dovada...
UPDATE: REACȚIILE ROMANILOR ÎN URMA PROTESTULUI
Voi începe cu mesajul unui vechi susținător al acțiunilor mele civice...
AȘA CĂ "FĂ" PONTA ȘI MAFIA PSD... IA DE LA ROMÂNI!

DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE! VIITORUL SE AFLĂ ÎN MÂINILE TALE!
Atentie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu