Ieri, la școala politică a tineretului bolșevic de la Constanța, în cadrul unui spectacol grotesc, ce mi-a provocat repulsie și greață, inspirat parcă din era stalinistă sau "epoca de aur" a împușcatului, generalul izmană ridica osanale neprețuitului conducător abia reîntors din China... din păcate. Spun din păcate fiindcă locul unui individ care și-a permis să afirme că "admiră Partidul Comunist Chinez pentru felul în care şi-a condus poporul pe calea socialistă" este în Coreea de Nord, nu în funcția de premier al unei țări democratice, membră NATO și a Comunității Europene.
Pretinsul patriot, care îl proslăvea pe acest admirator al unui regim totalitar și spunea că el reprezintă ruperea de comunism, nu era nimeni altul decât individul care în 2010 a declarat "Stimaţi colegi, este pentru prima dată când vorbesc despre Victor Ponta, i-am dus copilul la biserică cu toate că domnul Victor Ponta nu are niciun Dumnezeu. Am plecat din PSD şi mi-am dat demisia din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor pentru că nu am vrut să aduc crima organizată în Guvern şi ştie bine acest lucru Victor Ponta".
Se pare că cei doi iubitori ai bolșevismului au căzut la pace în legătură cu crima organizată în Guvern... fiecare are sectorul lui.
Tot ieri, mult stimatul tovarăș penal și baron șef Dragnea îi făcea mitomanului campanie electorală în satrapia arestatului Duicu... practic a venit la Drobeta să împartă acoliților ciumei roșii pomeni electorale pe banii contribuabililor...
Interesant este însă că joi seara în jurul orei 21, eu care de peste 30 de ani nu am mamă, nu am tată și cu atât mai puțin prieteni, am fost vizitat în mod surprinzător de o persoană din categoria "înalti funcționari publici" ca "să mai stăm de vorbă"... După vreo jumătate de oră, când încă nu aflasem motivul vizitei, am primit un mesaj prin care eram informat de vizita lui Dragnea la Drobeta. Când i-am împărtășit vizitatorului conținutul mesajului am aflat și scopul vizitei... Timp de vreo două ore, uzând tot felul de metode expirate, m-a "rugat" să nu mă duc vineri să protestez împotriva lui Dragnea ori să meargă doar soția, nu și eu, fiindcă... "o să-mi faceți mie rău".
Nu am de gând să dezvălui numele persoanei, însă am fost și încă sunt șocat de "rugămintea" acestei persoane care și-a permis să facă acest lucru deși împărtășește opiniile mele, m-a apreciat pentru ce fac și știa că eu, care am zăcut într-o celulă nituit în lanțuri ca un animal de cei care stăpânesc acum România, nu fac rabat de la conștiință și principii... Așadar răspunsul meu a fost "voi merge chiar dacă va ploua cu pietre" și sunt convins că persoana știa acest lucru. La fel de convins sunt, chiar dacă a negat, că "rugămintea" a fost de fapt o sarcină de partid primită din partea unui parvenit ce face parte din guvernul corupt Ponta...
Vineri dimineată la ora 10:20 m-a sunat cineva cu număr ascuns și bineînțeles am răspuns... era unul din reporterii televiziunii clanului Nicolicea care a întrebat dacă știu de vizita lui Dragnea și dacă am de gând să fac ceva... și asta nu fiindcă presa ar fi fost interesată de un potențial protest. Ca dovadă nici o televiziune nu a suflat o vorbă despre faptul că penalul Dragnea a fost din nou huiduit de Olteanu... Ba mai mult, întrucât cei din "conducerea de partid și de stat" nu au avut "ouăle" la ei, nu au îndrăznit să mai iasă în parcarea Consiliului Județean pentru a înmâna cheile mașinilor așa cum fusese programată mascarada, conform cutumelor comuniste, iar la știri au dat vina pe ploaie... și astfel bieții copii au fost aduși din tot județul de pomană.
Și nu spun toate acestea fiindcă aș fi vrut să apar la știri, eu nu candidez și nici nu dețin vreo funcție, ci pentru că asta dovedește cât de vânduți sunt "câinii de pază ai democrației" și cât de manipulați sunt cetățenii. Telefonul a fost dat fiindcă slugile "aurolacului" au văzut că plouă torențial și au crezut că poate m-am răzgândit... Ce să-i faci, precum spunea o capră oxigenată, "e nasol, foarte nasol"... să fii slugă la stăpân.
Sigur că în țara în care toți tac și suferă, unde instituțiile statului au fost aservite politic și flagelul corupției a pătruns până în măduva oaselor, este greu de crezut că mai poate exista cineva care nu este de vânzare și nu poate fi șantajat... Și totuși, eu și soția, suntem doi oameni cu adevărat liberi, spiritual, material, neafiliați politic, cu demnitate și onoare... și care acționăm numai așa cum ne dictează propria conștiință.
Așa că... bă politicienii lui pește mă doare în moțul de la bască de funcțiile voastre, oricum nu reprezentați interesele cetățenilor, vă interesează doar bunăstarea voastră, dar pe spinarea poporului... Ce fel de oameni sunteți voi cei care mi-ați spus ce credeți despre Ponta și totuși acceptați să fiți slugile lui, să adunați... știți voi cum, semnături pentru acest individ "cu apucături tiranice" ce calcă în picioare Constituția și reprezintă un real pericol pentru democrație...
Așa cum am mai spus, acum nu este vorba doar despre corupție, timp de 25 de ani toți au furat... de această dată e vorba despre însăși existența democrației și a statului de drept.
De rezultatul acestor alegeri prezidențiale vor fi răspunzători toți românii... pentru modul în care s-au implicat ori neiplicat... fiindcă după cum bine spunea Majestatea Sa Mihai "Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți." și "Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri."
Acesta a fost și motivul pentru care ne-am implicat voluntar și civic în colectarea de semnături pentru domnul Klaus Iohannis și spre deosebire de trepădușii lui Ponta, noi o facem transparent, în fața Prefecturii, unde există o cameră video publică, fără să convingem, amenințăm, rugăm ori să promitem sau să oferim ceva în schimb... în afară de normalul "mulțumesc". Despre acest subiect voi discuta cu altă ocazie...
Eu și Adriana am făcut ceea ce ne-a îndemnat conștiința, datoria de buni români și ne simțim perfect. Sper ca și voi să puteți privi fără jenă în ochii copiilor, părinților și semenilor voștri și în oglindă fără să vă fie greață de ce vedeți...

Până și unul ca Dragnea devine uneori doar un punct negru pe cer...
Aici apare și viceprimarul Screciu cel care mi-a zis "pe mă-ta"... și care după arestarea lui Duicu are relații bune cu clanul... probabil vor ca împreună să pună mâna pe putere...
Iată că nici baronul șef nu se dezice de coruptul Duicu... sau bagă mesaje de susținere fiindcă le este frică că îi vomită Duicu la DNA...
DACĂ DOREȘTI DEMOCRAȚIE... DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE!
Iar dacă mai există cineva care încă nu știe motivul pentru care ne-am implicat civic și luptăm pentru apărarea democrației... să citească documentul "strict secret" de mai jos, și cu siguranță va înțelege... Bineînțeles nu și cei din clica adepților inveninați ai bolșevismului... pe ăștia i-aș întreba ce au făcut ei și părinții lor pentru România și cine le dă dreptul să jefuie țara și să umilească poporul?
Și apropo, cu doar câteva minute înainte de sosirea lui Dragnea, Seful Jandarmeriei Mehedinți a venit să ne salute și am purtat o scurtă discuție... care m-a convins încă odată că mai există oameni ce își fac datoria, adică respectă și apără drepturile fundamentale ale cetățenilor. Tot respectul domnule Inspector Șef !
Atenție!
Atenție!
Este interzisa copierea sau reproducerea publicatiilor acestui blog in scop politic sau comercial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu