Aceasta
este adevarata fata a pretinsului multi-licentiat si suprainteligent, dottore DUICU.
Si
indiferent ca-i place sau nu, mai devreme sau mai tarziu, va veni vremea sa plateasca pentru faptele
sale.
Ei sunt cativa dintre cei pentru care dottore va plati!
Atentie!
Este interzisa copierea sau reproducerea publicatiilor acestui blog in scop politic sau comercial.DOSAR DE POLITICIAN:
Adrian Duicu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/dosar-de-politician-adrian-duicu-presedintele-consiliului-judetean-mehedinti_1293158.html#ixzz2iVhQYxOY
La început au
fost baronii politici. Până la începutul anilor 2000 baronii politici semănau
foarte bine cu foştii prim-secretari de judeţ ai Partidului Comunist Român. Pe
atunci un secretar de judeţeană PCR era un fel de mic Dumnezeu. Acumula bani,
avea proprietăţi şi maşini străine, vă mai aduceţi aminte de Lada, în general
lucruri interzise muritorilor de rând care trăiau în gulagul comunist din
România acelor ani. Din când în când, Ceauşescu prindea câte un şef de judeţ şi
îl executa public în faţa patidului pentru conduita necorespunzătoare.
Jupânul era apoi mutat în alt judeţ,
unde îşi continua activitatea. La PCR acest obicei se numea rotaţia cadrelor.
Un astfel de exemplu este şi cel al lui Ion Iliescu, cel care la un moment dat
era ministru al Tineretului şi şef al propagandei partidului comunist. După ce
a intrat în dizgraţia lui Ceauşescu, fostul preşedinte Iliescu a fost
retrogradat prim-secretar în judeţul Iaşi. Vorba vine, nu a fost chiar o
pedeapsă usturătoare pentru viitorul preşedinte…
Politica zilelor noastre este
consecinţă a 50 de ani de comunism. Metehnele PCR nu au murit şi va trebui să
treacă exact încă 30 de ani de acum înainte pentru ca generaţiile politice să
se schimbe şi o nouă clasă politică să se poată naşte. După Revoluţie,
secretari de partid ai PCR au devenit democraţi sau social democraţi şi o parte
din ei au continuat să conducă direct sau indirect judeţele unde fuseseră
odinioară stăpâni. Aşa s-au născut preşedinţii de consilii judeţene, baronii
PSD. Acum, această specie politică a evoluat: vechiul baron politic s-a
transformat în jupân. Jupânul este altceva: este un om de afaceri îmbogăţit în
mod dubios după 89, care a devenit şi politician.
Jupânii sunt cei care conduc cu
adevărat PSD, PDL chiar şi o parte din PNL. Ei au banii, ei aduc voturile la
alegeri, ei îşi pun oamenii în funcţii la Bucureşti, unde aceştia fac bani
pentru partid şi pentru cei care îi controlează. Vladimir Ilici Lenin,
părintele bolşevismului, avea o vorbă: să ne ferească Dumnezeu de burghezia
proletară! Adică de noua clasă de conducători ai partidului unic. Eu zic aşa:
Dumnezeu nu ne-a ferit însă pe noi românii de jupâni, de baronii politici,
îmbogăţiţi, care ne conduc acum destinele.
Astăzi, începem aşadar o monografie
politică a jupânilor, adică a preşedinţilor de consilii judeţene din ţară. Nu
toţi sunt jupâni adevăraţi, conform fişei de post pe care am descris-o mai sus.
Oficial, în România avem 41 de preşedinţi de consilii judeţene. Vom începe
monografia cu jupânii aflaţi la primul lor mandat de şefi de judeţe, aleşi la
alegerile locale din 2012 prin vot uninominal.
Un astfel de baron tânăr este Adrian
Duicu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, bogat, tupeist, cu şcoala
făcută pe repede înainte, o nouă vedetă social-democrată. În anul 2001, Duicu
era numit director al companiei de stat PETROM, sucursala Mehedinţi. Înainte,
el şi familia acestuia făceau afaceri private cu combustibili. Presa locală a
relatat că familia Duicu nu era străină de contrabanda cu benzină şi motorină
înspre fosta Iugoslavie, în timpul războiului. Tot atunci, Duicu intră în PSD
şi în timp ce conducea compania de stat Petrom a continuat să facă afaceri
private cu combustibili prin interpuşi. Încet-încet tânărul Duicu urcă în
ierarhia PSD Mehedinţi şi, odată cu preluarea conducerii partidului de către
Victor Ponta, devine preşedinte al organizaţiei judeţene. Iniţial, Duicu fusese
un susţinător al lui Mircea Geoană pe care l-a trădat cât ai zice peşte.
Istoria actualului şef al judeţului
este presărată de scandaluri. Mama sa l-a acuzat într-o plângere la poliţie că
a bătut-o. Conduce maşini scumpe, Jaguar şi BMW, deşi în declaraţia sa de avere
spune că are o casă, un teren de 1.600 de mp şi datorii de aproape 10 mii de
euro la o bancă. Duicu deţine însă câteva societăţi care rulează milioane de
euro, o afacere cu combustibili şi un cabinet medical aflat tocmai la parterul
Policlinicii din oraşul Turnu Severin. Jupânul Duicu este plin de bani, chiar
dacă firmele acestuia nu raportează profituri mari la final de an.
Problemele sale cu legea şi apucăturile
sale de mic dictator local sunt cunoscute de către conducerea PSD. Însă şefii
partidului de la centru închid ochii: Duicu este bun de folosit în campaniile
electorale. La ultimele alegeri, PSD şi Duicu au obţinut şefia consiliului
judeţean, după care i-a zdrobit pe cei de la Partidul Naţional Liberal,
partenerii săi de la Mehedinţi. În câteva luni, Duicu l-a racolat şi pe
Constantin Gherghe, primarul PDL de la Turnu Severin. Deşi se află în plină
glorie politică şi are la picioare tot judeţul Mehedinţi, de la poliţie la
prefectură, Duicu este pe cale să-şi piardă mandatul de şef al judeţului
într-un dosar instrumentat de către Agenţia Naţională de Integritate.
Duicu este acuzat că, în timp ce deţinea funcţia de consilier judeţean, a votat
concesionarea şi apoi vânzarea unor imobile aparţinând CJ Mehedinţi către două
firme deţinute de acesta. Duicu a preluat practic tot parterul policlinicii din
Turnu Severin, unde a instalat un aparat RMN. El preia direct bolnavii de la
policlinică şi încasează pentru analize banii de la Casa de Asigurări de
Sănătate.
Un amănunt interesant: dosarul său se
judecă la Curtea de Apel Craiova, unde judecător şef de secţie este o doamnă pe
nume Ponea. Fratele judecătoarei Ponea este tocmai Ştefan Ponea, şeful poliţiei
din Mehedinţi şi amicul de şpriţ al jupânului Adrian Duicu. Cum ziceau cei de
la USL: "să fie dreptate până la capăt!"
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET:
http://www.realitatea.net/dosar-de-politician-adrian-duicu-presedintele-consiliului-judetean-mehedinti_1293158.html#ixzz2iVgzCGP6
Atentie!
Este interzisa copierea sau reproducerea publicatiilor acestui blog in scop politic sau comercial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu